James Webb a surprins lumina unei posibile supernove de acum 12,5 miliarde de ani. Ce au descoperit astronomii

James Webb a surprins lumina unei posibile supernove de acum 12,5 miliarde de ani. Ce au descoperit astronomii

Rating
—/5 0 evaluări
Urmărește-ne pe Google News

O stea aflată la o distanță cosmică aproape imposibil de imaginat ar fi explodat când Universul avea doar aproximativ 1,15 miliarde de ani. Lumina acelui eveniment a traversat spațiul timp de peste 12,5 miliarde de ani, iar telescopul spațial James Webb a surprins acum un semnal atât de tânăr încât astronomii cred că observă un posibil sfârșit stelar la numai 4–10 zile de la explozie, măsurate în timpul propriu al galaxiei îndepărtate.

Pentru mai multe informații despre astronomie, poți consulta și James Webb a urmărit cea mai îndepărtată explozie radio cunoscută, unde găsești detalii complementare despre acest subiect.

Obiectul se numește AT 2026abck și a fost observat la 7 august 2026 într-un program astronomic care fotografiază repetat același câmp ceresc. Rezultatul, făcut public într-un studiu aflat deocamdată în stadiu de preprint, este promițător, dar nu constituie încă o identificare spectroscopică definitivă a unei supernove. Această distincție este esențială pentru a înțelege de ce astronomii sunt entuziasmați și ce rămâne de demonstrat.

Ce a observat James Webb: un punct nou într-o galaxie foarte îndepărtată

În programul NEXUS, telescopul James Webb revizitează periodic aceeași regiune a cerului pentru a căuta obiecte care se modifică în timp. Cercetătorii au comparat imaginile și au constatat că, într-un loc unde pe 28 mai 2026 nu exista o sursă detectabilă, pe 7 august apărea un obiect luminos în infraroșu, numit ulterior AT 2026abck.

Nu este o fotografie asemănătoare exploziilor spectaculoase din filme. Instrumentul NIRCam a înregistrat o schimbare minusculă de luminozitate într-o galaxie foarte îndepărtată. Observațiile repetate arată o creștere a luminii, iar datele analizate de echipa condusă de Ming-Yang Zhuang sugerează că sursa era într-o etapă extrem de timpurie. Studiul poate fi consultat direct pe arXiv, în lucrarea NEXUS: Discovery of a Luminous Young Transient at z=5.

În astronomie, un asemenea obiect variabil este numit tranzient. Termenul nu spune singur dacă sursa este o supernovă, o erupție din apropierea unei găuri negre sau un alt fenomen. Clasificarea se face prin analiza evoluției în timp, a culorilor, a poziției în galaxie și, ideal, a spectrului luminii.

De ce vorbim despre o explozie de acum 12,5 miliarde de ani

Universul se extinde, iar pe măsură ce spațiul dintre galaxii crește, lungimile de undă ale luminii călătoare se măresc. Acesta este fenomenul de deplasare spre roșu, numit în engleză redshift. Pentru galaxia în care s-a produs tranzientul, echipa a măsurat z = 5,017 ± 0,001, o valoare foarte mare.

Această valoare corespunde unei perioade în care Universul avea aproximativ 1,15 miliarde de ani. Când spunem că lumina a călătorit peste 12,5 miliarde de ani, vorbim despre timpul de privire în trecut, nu despre distanța actuală simplă până la sursă. Din cauza expansiunii cosmice, distanța actuală și distanța corespunzătoare timpului de propagare nu sunt același lucru.

Cu alte cuvinte, astronomii nu privesc direct cum explodează o stea „astăzi” într-o galaxie îndepărtată; ei colectează abia acum fotoni emiși în trecutul foarte îndepărtat. Astronomia permite tocmai acest paradox spectaculos: un telescop poate funcționa ca o mașină de explorat istoria cosmică fără să călătorească în timp.

Cum este posibil să vedem doar primele 4–10 zile ale exploziei

O informație uimitoare a studiului este estimarea vârstei evenimentului. Analiza intensității luminii și a momentului ultimei nedetecții sugerează că AT 2026abck a fost surprins la circa 4–10 zile după momentul exploziei, în sistemul de referință al sursei. Asta nu înseamnă că lumina ajunge pe Pământ în patru zile; ea a parcurs deja miliarde de ani.

Expansiunea Universului produce și dilatarea cosmologică a timpului. La redshiftul 5,017, un interval de o zi petrecut în galaxia sursă apare în observațiile noastre întins la aproximativ șase zile. Relația este aproximativ factorul 1 + z. De aceea, astronomii pot vedea schimbări aparent încetinite ale unor fenomene care, la sursă, s-au desfășurat mult mai repede.

În cazul NEXUS, diferența dintre două observații a fost de aproximativ 71 de zile în calendarul nostru. După corecția pentru deplasarea spre roșu, intervalul corespunde la mai puțin de 12 zile în cadrul temporal al galaxiei. Astfel, comparația imaginilor nu oferă doar o dovadă că obiectul a apărut, ci și o fereastră asupra momentului în care s-a aprins brusc.

Cât de fierbinte și luminos era obiectul detectat

Echipa a modelat o temperatură de aproximativ 17.000 kelvini pentru stratul fotosferic al sursei și o luminozitate bolometrică estimată la circa 3 × 10⁴³ erg pe secundă. Sunt valori extraordinare pentru o sursă aflată atât de departe. Modelul sugerează un înveliș luminos întins pe o rază de aproximativ 46 de unități astronomice, adică de ordinul distanței de la Soare până dincolo de orbita lui Neptun.

Această rază nu înseamnă că steaua inițială avea neapărat exact acele dimensiuni. Este o rază dedusă pentru regiunea emitentă, rezultată dintr-un model simplificat al spectrului și luminozității. Materialul ejectat de o explozie și interacțiunea cu gazul din jur pot extinde rapid regiunea care emite lumină. Interpretarea trebuie să păstreze diferența dintre obiectul fizic și mărimile modelate.

Supernovă obișnuită, supernovă superluminoasă sau un fenomen încă neclasificat?

O supernovă de colaps al nucleului apare atunci când o stea masivă rămâne fără posibilitatea de a susține gravitația prin reacții de fuziune, iar nucleul se prăbușește. Explozia care urmează poate împrăștia în spațiu elemente sintetizate în viața stelei. Cercetătorii cred că o asemenea categorie este cea mai probabilă explicație pentru AT 2026abck.

Dar obiectul este mai fierbinte și mai luminos în faza incipientă decât multe supernove de tip II studiate în apropierea noastră. Una dintre explicațiile posibile este interacțiunea violentă a undei de șoc cu material dens expulzat de stea înainte de moarte. O alta este răcirea rapidă a unui înveliș întins. Echipa nu exclude nici încadrarea într-o categorie de explozii foarte luminoase, însă datele existente nu permit o clasificare definitivă.

Un argument împotriva unor fenomene produse de nucleul galactic este poziția sursei: ea se află în afara centrului galaxiei-gazdă. Aceasta favorizează interpretarea unei morți stelare, dar nu o demonstrează singură. Pentru a rezolva clasificarea, astronomii au nevoie de noi observații ale evoluției luminii și, mai ales, de date spectroscopice. Phys.org a rezumat ipotezele din lucrarea științifică și limitele investigației.

O galaxie tânără, care produce stele într-un ritm impresionant

AT 2026abck nu plutește singur în spațiu. A fost identificat într-o galaxie îndepărtată de formare stelară, estimată la aproximativ 6 miliarde de mase solare doar în stele. Rata de formare a stelelor este de ordinul a 20 de mase solare pe an, potrivit modelării echipei. Aceste mărimi nu sunt cântărite direct; ele se deduc din lumina galactică și din modelele de populații stelare.

Galaxiile tinere au, în general, condiții chimice diferite față de mediile actuale bogate în elemente grele. În astronomie, „metale” înseamnă aproape orice element mai greu decât heliul. Abundența lor poate influența evoluția stelelor masive, vânturile stelare și felul în care se încheie viața lor.

A privi o moarte stelară în acel mediu oferă informații despre ciclul materiei într-un Univers încă tânăr: gazul formează stele, unele stele mor și îmbogățesc mediul cu elemente noi, iar alte generații apar din acel material. Este o parte din povestea care, miliarde de ani mai târziu, a făcut posibile planete stâncoase și chimia vieții.

De ce descoperirea nu este același lucru cu observarea primelor stele

Titlurile despre „primele stele ale Universului” sună puternic, dar necesită o precizare. Primele populații stelare s-au format mult înainte de momentul, estimat la 1,15 miliarde de ani după Big Bang, în care se află AT 2026abck. Chiar dacă este o explozie extrem de veche, nu avem dovada că obiectul aparținea primei generații de stele, numită Populația III. Ar fi o exagerare să afirmăm că Webb a fotografiat moartea primei stele.

Ceea ce este extraordinar și suficient de spectaculos este altceva: astronomii ar putea vedea primele zile ale unei supernove dintr-o epocă în care evoluția galaxiilor era radical diferită de cea actuală. Observația este făcută într-un câmp în care nu intervine amplificarea printr-o lentilă gravitațională masivă, un avantaj pentru interpretarea luminozității intrinseci.

De ce contează programul NEXUS mai mult decât o singură fotografie

Pentru a surprinde un fenomen trecător, observatorul trebuie să privească locul potrivit în momentul potrivit — sau să revină acolo suficient de des. Aceasta este ideea din spatele NEXUS: observații repetate și standardizate, capabile să detecteze apariții și dispariții ale unor surse foarte slabe din Universul timpuriu.

O singură imagine adâncă ar putea arăta că o galaxie există, dar nu ar revela ușor că unul dintre punctele ei luminoase tocmai s-a aprins. Secvențele în timp permit identificarea tranzițiilor și estimarea evoluției sursei. Astfel, un observator construit pentru infraroșu devine și un instrument de studiu al vieții și morții stelelor îndepărtate.

InfoBuz a prezentat anterior un alt rezultat Webb, despre galaxia-gazdă a unui impuls radio rapid. Este un fenomen diferit: un fast radio burst durează de obicei milisecunde în radio, în timp ce un tranzient optic sau infraroșu precum AT 2026abck se urmărește în evoluția luminozității sale. Ambele demonstrează cât de mult contează localizarea precisă a sursei.

Ce trebuie verificat înainte să numim descoperirea „confirmată”

  • Clasificarea spectroscopică: date care să arate ce fel de explozie a produs lumina, dincolo de modelele fotometrice.
  • Curba de lumină: observații ulterioare pentru a stabili cât de repede crește și descrește sursa.
  • Modelele de evoluție: comparație între supernove normale, interacțiuni cu gaz circumstelar și clasele superluminoase.
  • Evaluarea științifică: preprintul publicat pe 29 septembrie 2026 nu a trecut încă, potrivit informațiilor disponibile, prin întregul proces de evaluare colegială al unei reviste.

Întrebări frecvente

A fotografiat Webb o supernovă de acum 12,5 miliarde de ani?

Telescopul a detectat un tranzient foarte luminos într-o galaxie cu deplasare spre roșu z = 5,017. O supernovă este explicația cea mai plauzibilă, dar confirmarea finală a tipului necesită date suplimentare.

De ce pare că timpul merge de șase ori mai lent?

Expansiunea Universului dilată intervalele observate cu un factor aproximativ 1 + z. La z ≈ 5, o zi la sursă apare întinsă pe circa șase zile în datele noastre.

A explodat una dintre primele stele formate după Big Bang?

Nu există o asemenea dovadă. Evenimentul este extrem de vechi, dar nu a fost identificat ca moartea unei stele din prima generație cosmică.

Este studiul confirmat într-o revistă?

Lucrarea este publicată pe arXiv, ca preprint științific. Datele observaționale sunt reale, dar clasificarea și interpretarea necesită verificări suplimentare.

Surse științifice

Etichete: astronomieAT 2026abckBig BangcosmologieJames WebbNEXUSsupernovăUniversul timpuriu
Distribuie articolul
COMUNITATEA INFOBUZ

Discuția cititorilor

Ai o opinie sau o întrebare despre acest articol? Spune-ne ce crezi.

0 comentarii

Fii primul care deschide discuția.

Lasă un comentariu

Adresa de email este vizibilă doar administratorilor și nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Te rugăm să păstrezi un limbaj civilizat și să discuți la subiect. Comentariile spam sunt filtrate automat.