Actualizat: 4 octombrie 2026 la 22:05. Articolul a fost revizuit pentru a reflecta informațiile disponibile la această dată.
Două molecule de ADN se pot apropia și se pot „închide” una lângă alta ca un fermoar, deși din punct de vedere electric ar trebui să se respingă. Fenomenul a fost propus teoretic de peste două decenii, dar în 2026 cercetători de la University of Sheffield și University of York au reușit să îl surprindă direct cu microscopie de forță atomică.
Nu este vorba despre cele două catene care formează o singură dublă elice. Experimentul urmărește două molecule de ADN deja formate ca duble elice, care se aliniază una lângă alta. Tocmai aici apare paradoxul: ambele au o sarcină electrică negativă și, în mod normal, sarcinile de același semn se resping.
Misterul: de ce nu se resping cele două elice de ADN?
Coloana vertebrală a ADN-ului conține grupări fosfat încărcate negativ. Din acest motiv, două molecule de ADN aflate în apropiere ar trebui să se respingă electrostatic. Cu toate acestea, în celule există situații în care moleculele de ADN trebuie să se apropie foarte mult: recombinare genetică, organizarea cromozomilor, reglarea genelor și alte procese structurale ale genomului.
De peste 20 de ani există un model numit informal „DNA zipper”, care sugera că ionii din mediul înconjurător pot reorganiza sarcinile astfel încât două elice să se alinieze. Până recent, mecanismul fusese greu de observat direct.
Pentru a completa informațiile de mai sus, poți consulta și Euclid a găsit 31 de quasari timpurii: de ce îi vedem după peste 13 miliarde de ani, un articol care dezvoltă un aspect direct legat de acest subiect.
Cercetătorii au văzut moleculele potrivindu-se „șanț la șanț”
Echipa a folosit microscopie de forță atomică pentru a construi hărți topografice ale fragmentelor de ADN. În imagini, fragmentele s-au apropiat și s-au aliniat cu o precizie surprinzătoare, astfel încât geometria spiralată a celor două molecule să se potrivească.
Observațiile experimentale au fost combinate cu simulări computerizate la nivel atomic. Acestea au permis cercetătorilor să urmărească modul în care ionii se poziționează între molecule și să explice forța care le ține împreună.
Ionii metalici funcționează ca niște „poduri” moleculare
Cheia este reprezentată de ioni cu sarcină pozitivă dublă, precum magneziul, calciul și nichelul. Potrivit cercetătorilor, acești ioni pot interacționa simultan cu regiunile încărcate negativ ale celor două molecule, acționând ca niște punți între ele.
În loc ca două suprafețe negative să se respingă pur și simplu, ionii pozitivi se așază în geometria spiralată a ADN-ului și contribuie la formarea unor regiuni în care atracția locală poate stabiliza apropierea celor două elice.
Nu toate secvențele de ADN se lipesc la fel de ușor
O altă observație importantă este că interacțiunea nu pare uniformă. Unele secvențe formează contacte mai puternice decât altele. Acest lucru sugerează existența unor „hotspoturi” structurale în care două molecule au o probabilitate mai mare să se recunoască și să se alinieze.
Această idee deschide o întrebare interesantă: unele regiuni ale genomului ar putea avea roluri structurale care nu țin direct de codificarea proteinelor, ci de modul în care ADN-ul se organizează tridimensional în interiorul nucleului.
De ce contează pentru cromozomi și reglarea genelor
ADN-ul dintr-o celulă umană nu stă întins. Este împachetat, pliat și adus în contact cu alte regiuni ale genomului. Forma tridimensională poate influența ce gene sunt active și ce gene rămân tăcute.
Dacă anumite secvențe de ADN se recunosc mai ușor prin mecanisme dependente de ioni, fenomenul ar putea contribui la explicarea unor contacte stabile dintre regiuni genomice. Cercetătorii subliniază însă că rezultatul de laborator nu dovedește automat că toate aceste interacțiuni se produc identic în celulele vii.
O posibilă unealtă pentru „ADN origami”
Există și o direcție tehnologică. ADN-ul este folosit deja ca material de construcție la scară nanometrică în tehnici cunoscute sub numele de DNA origami. Moleculele sunt proiectate să se plieze în forme foarte precise.
Un mecanism controlabil prin care două elice se recunosc și se aliniază ar putea deveni, în viitor, încă o unealtă de proiectare pentru nanostructuri bazate pe ADN. Autorii vorbesc despre posibilitatea unor interacțiuni programabile, nu despre un produs imediat.
Ce știm sigur și ce nu trebuie exagerat
- A fost observată direct asocierea dintre două duble elice de ADN.
- Simulările indică un rol important al ionilor divalenți în stabilizarea contactului.
- Experimentul confirmă un mecanism teoretic propus cu peste două decenii în urmă.
- Nu înseamnă că ADN-ul se „magnetizează” sau că două molecule se unesc permanent.
- Rezultatul nu este, de unul singur, o explicație pentru cancer; cercetătorii spun doar că interacțiunile ADN-ADN pot fi relevante pentru organizarea genomului și pentru situații în care aceasta este perturbată.
Pentru un alt exemplu în care analiza genetică a schimbat complet clasificarea unei specii, vezi materialul InfoBuz despre Tilcayo, felina identificată ca specie distinctă cu ajutorul ADN-ului.











Discuția cititorilor
Ai o opinie sau o întrebare despre acest articol? Spune-ne ce crezi.
Fii primul care deschide discuția.
Te rugăm să păstrezi un limbaj civilizat și să discuți la subiect. Comentariile spam sunt filtrate automat.