Telescopul spațial Euclid a dus căutarea quasarilor foarte îndepărtați într-o zonă nouă: 31 de obiecte confirmate la deplasări spre roșu între 6,6 și 7,8. Două dintre ele, observate la circa 670 de milioane de ani după Big Bang, sunt la data verificării din 22 septembrie 2026 cei mai îndepărtați quasari cunoscuți. Rezultatul important nu este doar recordul: lumina pe care o detectăm astăzi a plecat de acolo cu aproximativ 13,1 miliarde de ani în urmă. Cu alte cuvinte, Euclid nu privește „departe în prezent”, ci primește o informație fizică din trecutul Universului.
Agenția Spațială Europeană a anunțat rezultatul la 6 iulie 2026. Cel mai îndepărtat obiect din eșantion, EUCL J172902.75+641018.1, are redshiftul aproximativ 7,77; al doilea, EUCL J125308.55+705432.3, are redshiftul 7,69. Nu sunt „găuri negre fotografiate” direct. Un quasar este nucleul extrem de luminos al unei galaxii în care materia cade spre gaura neagră supermasivă centrală, se încălzește puternic și emite radiație.
Răspunsul scurt: lumina este o arhivă a trecutului
Viteza luminii este foarte mare, dar finită. Dacă o sursă emite lumină la o distanță cosmologică uriașă, fotonii nu ajung instantaneu la noi. Ei călătoresc miliarde de ani. Astfel, orice telescop este, într-un sens precis, o mașină a timpului: cu cât obiectul este mai departe, cu atât îl vedem într-o etapă mai veche a istoriei sale.
În cazul celui mai îndepărtat quasar Euclid, Universul are astăzi aproximativ 13,8 miliarde de ani, iar lumina analizată a fost emisă când avea circa 670 de milioane de ani. Diferența este de aproximativ 13,13 miliarde de ani. Acesta este timpul de privire înapoi, rotunjit adesea la „peste 13 miliarde de ani”.
Pentru mai multe informații despre astronomie, poți consulta și Echinocțiul de toamnă 2026: de ce ziua are peste 12 ore în România, deși Soarele trece ecuatorul, unde găsești detalii complementare despre acest subiect.
| Moment pe cronologia cosmică | Ce se întâmplă | Ce observăm noi |
|---|---|---|
| Acum circa 13,8 miliarde de ani | Începe istoria Universului observabil în modelul cosmologic standard. | Nu este momentul observat de Euclid în această descoperire. |
| La circa 670 de milioane de ani după Big Bang | Quasarul EUCL J172902.75+641018.1 emite lumina detectată ulterior. | Vedem quasarul în această etapă timpurie. |
| În următorii circa 13,1 miliarde de ani | Fotonii traversează un Univers care se extinde. | Lungimile lor de undă sunt întinse spre infraroșu. |
| Astăzi | Euclid detectează lumina, iar telescoape terestre o confirmă spectroscopic. | Reconstruim trecutul obiectului, nu starea sa actuală. |
Ideea-cheie: nu știm din această lumină cum arată quasarul „acum”. Între timp, galaxia lui și gaura neagră centrală au avut peste 13 miliarde de ani să evolueze. Semnalul primit de telescoape este o fotografie cosmică întârziată.
Ce înseamnă redshift 7,77 și de ce Euclid vede în infraroșu
„Deplasarea spre roșu” sau redshiftul nu este o etichetă poetică pentru distanță. Este o măsurătoare făcută din spectrul luminii. Atomii și gazele lasă semnături la anumite lungimi de undă; astronomii compară poziția lor observată cu poziția cunoscută în laborator. Pentru Universul foarte îndepărtat, expansiunea spațiului întinde undele de lumină în timpul călătoriei lor.
Pentru redshiftul z = 7,77, lungimea de undă observată este de 8,77 ori mai mare decât cea la emisie. De exemplu, linia Lyman-alfa a hidrogenului, emisă în ultraviolet la aproximativ 121,6 nanometri, ajunge în jur de 1.066 nanometri: deja în infraroșul apropiat. Aceasta este explicația practică pentru care o misiune cu observații în infraroșu, precum Euclid, este potrivită pentru găsirea unor asemenea surse.
NASA explică faptul că, pe măsură ce Universul se extinde, lumina venită de la obiectele îndepărtate este deplasată spre lungimi de undă mai mari; pentru galaxiile și quasarii foarte timpurii, radiația emisă inițial în ultraviolet sau vizibil ajunge în domeniul infraroșu. Explicația NASA despre redshiftul cosmologic ajută la înțelegerea acestei transformări.
De ce „la 13 miliarde de ani-lumină” poate induce în eroare
Formularea este utilă pentru a descrie, pe scurt, timpul de călătorie al luminii. Dar la distanțe cosmologice nu există o singură „distanță” intuitivă. Spațiul s-a extins în timpul drumului fotonilor, astfel încât poziția actuală a regiunii din care a venit lumina nu poate fi redusă simplu la 13 miliarde de ani-lumină, ca într-o hartă statică.
De aceea, în acest caz trebuie ținute împreună trei afirmații, fără a le confunda:
- lumina observată a călătorit aproximativ 13,1 miliarde de ani;
- quasarul este văzut când Universul avea în jur de 670 de milioane de ani;
- redshiftul măsoară cât de mult s-a întins lumina, iar conversia lui în vârstă cosmică și distanțe depinde de modelul cosmologic folosit.
Ce au observat astronomii direct și ce au dedus
Observația directă: Euclid a selectat candidați din imagini optice și în infraroșu apropiat obținute pe aproximativ 3.000 de grade pătrate de cer în primii 1,5 ani ai Euclid Wide Survey. Echipa a confirmat apoi 31 de quasari prin spectroscopie de la sol, folosind telescoape Keck, Magellan și Large Binocular Telescope. Studiul a analizat 123 de candidați prioritari.
Interpretarea susținută de măsurători: poziția liniilor spectrale și a întreruperii produse de hidrogenul intergalactic permit estimarea redshiftului. Pentru cei 12 quasari cu z ≥ 7, aceasta înseamnă observarea lor în primele circa 770 de milioane de ani ale Universului. Datele și metoda sunt descrise în articolul științific publicat în Astronomy & Astrophysics.
Ce rămâne de aflat: descoperirea nu rezolvă, de una singură, problema originii găurilor negre supermasive. Ea oferă însă un eșantion mult mai bun pentru testarea ideilor despre cât de repede au putut crește acestea. Unele dintre noile surse sunt mai puțin luminoase decât quasarii excepționali găsiți anterior, ceea ce ajută astronomii să treacă de la recorduri izolate la studiul unei populații.
De ce contează pentru istoria primelor galaxii
Quasarii aceștia apar în epoca reionizării, perioada în care radiația produsă de primele stele, galaxii și alte surse energice a transformat hidrogenul intergalactic dintr-o stare predominant neutră într-una ionizată. Lumina unui quasar traversează gazul dintre galaxii și păstrează urme ale acestuia în spectru. Astfel, astronomii pot studia simultan un nucleu galactic foarte activ, galaxia-gazdă și materia rară dintre galaxii.
Euclid a fost conceput în principal pentru cartografierea structurii cosmice și pentru studiul materiei întunecate și energiei întunecate, nu doar pentru vânătoarea de quasari. Tocmai combinația dintre suprafața foarte mare de cer, sensibilitatea la surse slabe și vederea în infraroșu a făcut posibilă găsirea unor obiecte rare, care arată ca puncte foarte discrete chiar și în imagini astronomice de mare calitate.
Pe scurt, recordul nu spune că am ajuns fizic mai aproape de începutul Universului. Spune că am primit o lumină și mai veche, suficient de bine măsurată pentru a confirma că provine dintr-o perioadă în care primele galaxii și găuri negre supermasive creșteau într-un ritm încă greu de explicat complet.
Întrebări frecvente
Euclid a văzut găurile negre propriu-zise?
Nu. Euclid a detectat lumina intensă emisă de materia care se încălzește în jurul unei găuri negre supermasive, în nucleul activ al galaxiei. O gaură neagră nu emite ea însăși lumină în același sens.
De ce un quasar cu redshift mai mare este văzut mai devreme în istoria Universului?
La scară cosmologică, un redshift mai mare arată că lumina a fost întinsă mai mult de expansiunea Universului. În general, asta înseamnă că a călătorit mai mult timp și a fost emisă într-o epocă mai timpurie.
Sunt cei 31 cei mai vechi quasari descoperiți vreodată?
Sunt 31 de quasari noi din Universul timpuriu, iar doi dintre ei au devenit cei mai îndepărtați și, prin urmare, cei mai timpurii quasari cunoscuți la data anunțului din 6 iulie 2026. Ceilalți fac parte dintr-un eșantion important de obiecte cu redshift mare, nu toți au același record.
De ce a fost nevoie și de telescoape de la sol?
Euclid a identificat candidații eficient pe suprafețe foarte mari de cer. Spectroscopia realizată cu telescoape terestre mari a confirmat natura lor de quasari și a permis măsurarea redshifturilor.











Discuția cititorilor
Ai o opinie sau o întrebare despre acest articol? Spune-ne ce crezi.
Fii primul care deschide discuția.
Te rugăm să păstrezi un limbaj civilizat și să discuți la subiect. Comentariile spam sunt filtrate automat.