În ultimii ani, autoritățile au vorbit constant despre „investiții record” în sănătate. Miliarde de lei din bugetul național, fonduri europene nerambursabile, PNRR și programe operaționale au fost anunțate ca soluții pentru modernizarea spitalelor și creșterea calității actului medical.
Cu toate acestea, percepția publică rămâne aproape neschimbată: spitale supraaglomerate, lipsă de personal, echipamente insuficiente și pacienți care continuă să scoată bani din buzunar. Întrebarea legitimă este: unde s-au dus, concret, investițiile reale din sistemul medical românesc?
1. Sumele investite pe hârtie: cifre mari, impact mic
România alocă oficial între 5% și 6% din PIB pentru sănătate, sub media Uniunii Europene. Chiar și așa, valoarea absolută a investițiilor a crescut semnificativ după 2020, mai ales prin:
- bugetul național al sănătății
- fonduri europene structurale
- PNRR – componenta sănătate
- programe de achiziții centralizate
Problema nu este lipsa banilor în sine, ci modul în care sunt cheltuiți.
2. Spitale noi: promisiuni multe, realitate puțină
Unul dintre cele mai vehiculate subiecte este construirea de spitale noi. În realitate:
- majoritatea proiectelor sunt în faze administrative
- termenele au fost amânate de mai multe ori
- costurile au crescut constant
Spitale regionale precum cele din Iași, Cluj sau Craiova sunt exemple clare de proiecte care au consumat ani de studii, licitații și revizuiri, dar fără impact imediat asupra pacienților.
3. Modernizări și renovări: cosmetizare în loc de reformă
O parte semnificativă a fondurilor a mers către:
- renovări de secții
- reabilitări energetice
- schimbări de mobilier sau finisaje
Deși necesare, aceste investiții nu rezolvă problemele structurale:
- circuite medicale învechite
- lipsa secțiilor moderne ATI
- clădiri vechi de peste 50–70 de ani
Rezultatul: spitale care „arată mai bine”, dar funcționează la fel de greu.
4. Echipamente medicale: aparatură există, personal nu
Achizițiile de echipamente au crescut vizibil:
- RMN-uri
- CT-uri
- aparatură de laborator
- echipamente ATI
Însă apar două probleme majore:
- lipsa personalului calificat pentru operare
- mentenanța deficitară
Nu sunt puține cazurile în care aparatura stă nefolosită luni sau ani, din lipsă de specialiști sau contracte de service.
5. Digitalizarea sănătății: investiții fragmentate
Digitalizarea a primit finanțări consistente, însă rezultatul este modest:
- sisteme informatice neinterconectate
- platforme greu de folosit
- erori frecvente
Dosarul Electronic al Pacientului, cardul de sănătate sau SIUI rămân surse constante de blocaje, deși au înghițit sume considerabile prin intermediul Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
6. Personalul medical: marea vulnerabilitate
Salariile au crescut după 2018, ceea ce a oprit parțial exodul medicilor. Totuși:
- deficitul de asistente este critic
- medicii sunt suprasolicitați
- gărzile sunt insuficient acoperite
Investițiile în infrastructură nu au fost dublate de strategii reale de resurse umane, coordonate de Ministerul Sănătății.
7. Fondurile europene: bani pierduți în birocrație
România a avut acces la miliarde de euro pentru sănătate, dar:
- rata de absorbție a fost inegală
- multe proiecte au fost blocate de contestații
- lipsa de management profesionist a dus la întârzieri
În unele cazuri, fondurile au fost returnate sau redirecționate, fără beneficii reale pentru pacienți.
8. Pacientul: marele absent din ecuație
Deși investițiile sunt prezentate ca succese administrative, pacientul:
- așteaptă în continuare luni pentru investigații
- plătește consultații în privat
- se lovește de lipsa medicamentelor
Percepția publică este că sistemul s-a modernizat pentru rapoarte, nu pentru oameni.
9. Unde s-au dus, de fapt, investițiile reale
Sintetizând, banii s-au dus preponderent către:
- infrastructură parțială
- achiziții de echipamente
- proiecte administrative
- sisteme IT incomplete
Mult mai puțin către:
- prevenție
- medicina de familie
- resursa umană
- management performant
10. Ce ar schimba cu adevărat sistemul medical
Experții indică direcții clare:
- investiții masive în medicina primară
- centre regionale funcționale, nu doar promise
- digitalizare unificată
- management profesionist apolitic
- politici coerente de personal
Fără aceste schimbări, orice investiție rămâne o cheltuială, nu o reformă.
Sistemul medical românesc nu suferă neapărat de lipsă de bani, ci de lipsă de direcție, coerență și responsabilitate. Investițiile reale au existat, dar impactul lor asupra vieții pacienților este încă limitat.
Până când sănătatea va fi tratată ca o prioritate funcțională și nu doar bugetară, românii vor continua să simtă că sistemul medical rămâne, în esență, același.
