Liliecii sunt greu de trimis înapoi la origine tocmai fiindcă au devenit excepțional de buni la a pleca. Zborul le-a permis să colonizeze continente, insule și nișe ecologice foarte diferite. După circa 60 de milioane de ani de dispersie, harta speciilor vii spune puțin, de una singură, despre locul în care a trăit strămoșul lor comun.
De aceea, rezultatul noului studiu nu trebuie citit ca „primul liliac a fost găsit în Europa”. Cercetătorii au estimat că Europa este aria ancestrală cea mai probabilă într-un model biogeografic care combină genomuri de la specii actuale, fosile și scenarii de dispersie, extincție și separare a liniilor evolutive. Pentru Europa, modelul raportează 99,2% probabilitate posterioară; originea este plasată în Paleocenul târziu, aproximativ acum 60–65 de milioane de ani. nature.com
Pentru mai multe informații despre fosile, poți consulta și Fosila nu a păstrat bacteriile, ci urmele chimice ale unei alianțe vechi de 550 de milioane de ani, unde găsești detalii complementare despre acest subiect.
Diferența dintre aceste două formulări este miza reală a studiului: una pretinde un loc descoperit; cealaltă descrie o reconstrucție statistică, solidă dar condiționată de datele și regulile modelului.
Ce au pus autorii în aceeași analiză
Lucrarea, publicată în Nature la 23 septembrie 2026, reunește 103 genomuri de lilieci la nivel cromozomial — inclusiv 42 de asamblări noi — care acoperă toate cele 21 de familii recunoscute. Peste această hartă genetică, autorii au adăugat 699 de caractere morfologice pentru 65 de specii, dintre care 44 sunt fosile pre-cuaternare. nature.com
Fiecare strat răspunde la altă întrebare:
| Tip de dovadă | Ce poate susține | Ce nu poate localiza singur |
|---|---|---|
| Genomurile speciilor vii | Relațiile de rudenie dintre liniile actuale | Locul exact al originii ordinului |
| Fosilele și anatomia lor | Vârste minime ale unor ramuri și forme dispărute | Comportamentul acustic exact al unui animal fosil |
| Modelul biogeografic | Regiunea ancestrală cea mai probabilă dintre zonele analizate | O țară actuală, o peșteră sau un sit precis |
Noutatea nu este numai numărul de genomuri. Fosilele sunt introduse ca ramuri ale arborelui evolutiv, nu doar ca borne de calendar. Asta reduce o problemă clasică: când arborele este construit aproape exclusiv din specii vii, porțiuni lungi din istoria timpurie rămân „invizibile” și trebuie deduse indirect. Autorii spun că integrarea fosilelor a redus semnificativ aceste ramuri bazale neacoperite de registrul fosil. nature.com
De ce „Europa” nu înseamnă harta Europei de azi
În această analiză, Europa este o arie biogeografică ancestrală, nu o identitate politică modernă. Modelul lucrează cu regiuni și cu probabilități de deplasare între ele, ajustate pentru distanță, mobilitatea liliecilor și mișcarea continentelor în timp geologic. Nu spune că primul liliac a trăit în România, Franța sau într-un punct care poate fi marcat astăzi cu un pin pe hartă. nature.com
Mai exact, 99,2% nu este „șansa ca afirmația să fie adevărată” în afara oricărui context. Este sprijinul acordat Europei în cadrul modelului folosit, după ce acesta a primit datele, delimitările geografice și ipotezele sale despre dispersie și extincție. Fosile noi, alte delimitări ale ariilor sau un alt model al mobilității pot testa și, eventual, ajusta estimarea.
Acest lucru nu slăbește rezultatul; îi definește corect forța. Studiul oferă un răspuns mai bine informat la o întrebare veche, nu un certificat de proprietate pentru un loc de pe harta lumii.
Ce se schimbă față de ipotezele mai vechi
Autorii nu compară noul rezultat cu o singură teorie anterioară. Ei arată că analizele diferite au produs origini diferite deoarece au folosit seturi de date și metode diferite: unele analize informate de fosile au plasat originea în America de Nord; modele biogeografice timpurii au indicat Africa; abordări mai recente, bazate pe taxoni actuali și pe timp stratificat, au indicat Asia. Noul studiu mută estimarea spre Europa prin combinarea eșantionării genomice la nivelul tuturor familiilor cu fosile incluse direct în analiza filogenetică și biogeografică. nature.com
Așadar, vechile ipoteze nu sunt pur și simplu „demontate”. Ele reflectă limite și alegeri diferite: mai puține linii vii disponibile pentru comparație, fosile tratate altfel sau modele care nu puteau integra aceeași combinație de date. Acesta este progresul concret al lucrării: schimbă arhitectura dovezii, nu doar culoarea unei săgeți pe hartă.
Fosilele timpurii explică de ce răspunsul a fost atât de greu
Cele mai vechi fosile de lilieci cunoscute provin din Eocenul timpuriu, cu circa 56–52 de milioane de ani în urmă, și apar deja în Asia, America de Nord, Europa și Australia. O distribuție atât de largă la începutul registrului fosil face imposibilă alegerea unei origini doar după locul unde au fost găsite primele schelete. nature.com
Fosila Onychonycteris, descrisă în 2008 din Wyoming, ilustrează și cât de prudent trebuie citită cronologia adaptărilor. Anatomia membrelor sale susținea zborul activ, iar anatomia urechii a fost interpretată atunci ca lipsă a ecolocației, în favoarea ipotezei „zbor mai întâi”. nature.com
Noul studiu plasează fosila Vielasia în cea mai veche cladă numită Eochiroptera și deduce de aici că ecolocația laringiană precedă diversificarea liliecilor moderni. Este o inferență filogenetică importantă, însă nu este o înregistrare a apelurilor emise de acel animal. Poziția unei fosile și anatomia ei pot susține o istorie probabilă a trăsăturii; nu pot recupera frecvența sunetelor, precizia orientării sau toate componentele neurologice ale comportamentului. nature.com
Consecința pentru cititor este simplă: studiul întărește ideea că zborul și ecolocația au o istorie foarte timpurie și strâns legată, dar nu autorizează formula comodă că ele au apărut simultan, într-un singur moment demonstrat.
Ce este solid și ce merită testat mai departe
Solid în date: amploarea setului genomic, includerea tuturor familiilor actuale, integrarea a 44 de fosile și concluzia că două subordine — Yinpterochiroptera și Yangochiroptera — sunt monofiletice. Studiul susține și un cariotip ancestral cu 26 de cromozomi, o reconstrucție comparativă a arhitecturii genomului, nu un genom ancestral recuperat fizic. nature.com
De testat: cât de stabilă rămâne originea europeană la alte alegeri ale modelului biogeografic; cum se schimbă arborele dacă sunt descoperite fosile mai vechi sau mai complete; și cum se împacă pozițiile diferitelor fosile timpurii cu scenariile despre apariția ecolocației. La data documentării, 5 octombrie 2026, studiul este foarte recent, iar o evaluare metodologică independentă amplă nu era încă disponibilă în materialele consultate.
Verdictul util nu este „liliecii vin din Europa” spus ca slogan. Este mai precis: în cea mai cuprinzătoare analiză de acest tip publicată până acum, Europa este regiunea ancestrală preferată de model; locul exact și succesiunea fină a primelor adaptări rămân întrebări deschise.
Întrebări frecvente
De ce pot apărea cele mai vechi fosile de lilieci pe mai multe continente, dacă modelul indică Europa?
Pentru că fosilele cunoscute sunt mai recente decât originea estimată și surprind lilieci care se dispersaseră deja. Cele mai vechi fosile cunoscute, din Eocenul timpuriu, apar în Asia, America de Nord, Europa și Australia. Modelul încearcă să reconstruiască etapa anterioară folosind arborele evolutiv, vârstele fosilelor și probabilități de dispersie.
Cum poate fi verificat un rezultat de 99,2%?
Prin analize de sensibilitate: schimbarea delimitărilor geografice, a regulilor de dispersie și extincție, a calibrărilor fosile sau a taxonilor incluși. O concluzie robustă ar trebui să rămână asemănătoare în mai multe configurații plauzibile, nu doar în analiza principală.
Studiul spune că toate speciile de lilieci folosesc ecolocația?
Nu. El discută istoria evolutivă timpurie a ecolocației laringiene și relațiile dintre marile linii de lilieci. Vechea etichetă „micro-lilieci” versus „mega-lilieci” nu descrie corect nici rudenia, nici istoria simplificată a ecolocației.
De ce contează fosilele dacă genomurile sunt atât de detaliate?
Genomurile descriu mai ales rudele vii. Fosilele aduc în arbore ramuri dispărute și vârste minime pentru anumite separări evolutive. Fără ele, datele genomice pot lăsa porțiuni mari din istoria timpurie doar indirect estimate.
Surse consultate
- Reference genomes and fossils revise bat family phylogeny and biogeography — Nature
- Nature, Volume 658, Issue 8134 — contextualizarea estimării de 60–65 milioane de ani
- A molecular phylogeny for bats illuminates biogeography and the fossil record — Science
- A phylogeny of living and fossil bats — Nature
- Primitive Early Eocene bat from Wyoming and the evolution of flight and echolocation — Nature











Discuția cititorilor
Ai o opinie sau o întrebare despre acest articol? Spune-ne ce crezi.
Fii primul care deschide discuția.
Te rugăm să păstrezi un limbaj civilizat și să discuți la subiect. Comentariile spam sunt filtrate automat.