Actualizat: 16 septembrie 2026 la 21:20. Articolul a fost revizuit pentru a reflecta informațiile disponibile la această dată.
Sub calota Antarcticii nu există doar rocă acoperită de gheață. Există un relief continental complicat: munți, văi, canioane, câmpii, bazine aflate mult sub nivelul mării și sute de corpuri de apă subglaciare identificate prin radar și măsurători satelitare. Imaginea corectă nu este însă aceea a unei lumi complet nemișcate, sigilate uniform de milioane de ani. Sub gheață coexistă peisaje geologice foarte vechi și o rețea de apă care, în unele zone, se umple, se golește și schimbă felul în care curge gheața spre ocean.
Cea mai utilă idee pentru a înțelege Antarctica ascunsă este aceasta: munții, lacurile și apa din lacuri nu au aceeași „vârstă” și nici același grad de izolare. O creastă poate fi veche de sute de milioane de ani, un bazin poate fi acoperit de gheață de foarte mult timp, iar apa dintr-un lac subglaciar poate totuși să fie reînnoită sau transferată, pe scări de timp mult mai scurte.
O hartă invizibilă: munți, depresiuni și teren sub nivelul mării
Antarctica este adesea imaginată ca un bloc alb, aproape plat. Suprafața gheții poate crea această impresie, mai ales în interiorul continentului. Dedesubt, terenul este însă mult mai accidentat. În estul Antarcticii se află Munții Subglaciari Gamburtsev, o lanț montan îngropat sub până la aproximativ 4 kilometri de gheață. Proiectele geofizice care au traversat regiunea cu avioane echipate cu radar capabil să pătrundă prin gheață au arătat văi și vârfuri alpine, într-o zonă în care la suprafață nu se vede nicio stâncă.
Pentru a completa informațiile de mai sus, poți consulta și Sub Marea Neagră există un „seif” fără oxigen: de ce epavele de lemn pot rezista milenii, un articol care dezvoltă un aspect direct legat de acest subiect.
Munții Gamburtsev sunt importanți nu doar pentru spectaculozitatea lor. Cercetătorii îi folosesc pentru a reconstitui formarea calotei est-antarctice: relieful înalt a influențat acumularea de zăpadă și începutul extinderii gheții continentale. În acest sens, peisajul de sub gheață nu este un decor pasiv; el este una dintre piesele care controlează unde se îngroașă gheața și încotro poate curge.
În vestul Antarcticii și în unele sectoare estice, o parte considerabilă a patului de rocă se află sub nivelul actual al mării. Această geometrie contează deoarece ghețarii care se sprijină pe un teren adâncit spre interior pot deveni mai vulnerabili atunci când apa oceanică mai caldă ajunge sub marginile lor. Hărțile de relief nu sunt, așadar, simple curiozități geografice: ele intră direct în modelele care estimează viitorul calotei și contribuția ei la creșterea nivelului mării.
Versiunea Bedmap3, publicată în martie 2025 de o echipă coordonată de British Antarctic Survey, a integrat zeci de milioane de puncte de măsurare noi și zeci de campanii aerogeofizice. Rezultatul este o imagine mai detaliată a grosimii gheții, a altitudinii suprafeței și a terenului de dedesubt. Totuși, o hartă mai bună nu înseamnă că fiecare metru de sub Antarctica a fost observat direct: în zonele foarte greu accesibile rămân intervale între liniile de măsurare, iar modelele completează informația dintre ele.

De ce apa nu îngheață sub kilometri de gheață
La prima vedere, un lac sub o calotă polară pare imposibil. Temperatura aerului din interiorul Antarcticii este extrem de scăzută, iar deasupra lacurilor se află uneori câțiva kilometri de gheață. Totuși, la bază acționează trei procese care permit existența apei lichide.
- Gheața izolează termic: stratul gros reduce pierderea spre suprafață a căldurii care vine din interiorul Pământului.
- Fluxul geotermic încălzește baza: căldura naturală a Pământului ajunge prin rocă spre baza calotei.
- Presiunea modifică punctul de topire: sub greutatea gheții, apa poate rămâne lichidă la temperaturi ușor sub 0°C. Presiunea nu este singura explicație, dar contribuie la echilibrul de la bază.
În anumite locuri se adaugă și căldura produsă prin frecarea și deformarea gheții aflate în mișcare. Apa rezultată poate rămâne în pelicule subțiri, poate pătrunde în sedimente sau se poate concentra în depresiuni ale reliefului, formând lacuri și canale subglaciare.
Lacul Vostok: cel mai cunoscut exemplu, dar nu o „capsulă a timpului” simplă
Lacul Vostok, din Antarctica de Est, este cel mai mare lac subglaciar cunoscut. Estimările publicate pentru suprafață, volum și adâncime diferă în funcție de setul de date și de metoda geofizică folosită, dar vorbim despre un corp de apă de ordinul a 15.000 km², aflat sub aproximativ 3,7–4,1 kilometri de gheață. Are sectoare foarte adânci și este comparabil ca suprafață cu un lac mare de la suprafața Pământului, deși forma și condițiile sale sunt complet diferite.
Este justificat să spunem că Lacul Vostok reprezintă un mediu excepțional de vechi și izolat. Nu este însă riguros să afirmăm că fiecare picătură de apă din el stă neschimbată acolo de milioane de ani. Apa poate fi influențată de topirea gheții într-o parte a sistemului și de înghețarea apei pe baza gheții în altă parte. Unele estimări științifice discută timpuri medii de reînnoire ale apei de ordinul sutelor de mii sau al aproximativ unui milion de ani, în timp ce acoperirea cu gheață și izolarea față de ocean au o istorie mult mai lungă.
Această diferență este esențială. „Antic” nu înseamnă automat „nemodificat”. Lacul poate păstra semnale foarte vechi despre climă, rocă și chimia mediului, dar funcționează și ca un sistem fizic: apa, gheața și sedimentele interacționează continuu.
Există viață în Lacul Vostok?
Posibilitatea existenței microbilor a făcut din Vostok unul dintre cele mai urmărite medii extreme de pe Pământ. Lipsa luminii exclude fotosinteza obișnuită, astfel că orice ecosistem ar depinde de surse chimice de energie, de material adus de gheață, de reacții dintre apă și rocă ori de sedimente.
Dar aici este necesară prudență. Analizele din gheața acumulată la baza calotei au indicat material biologic, însă interpretarea probei directe din apa Lacului Vostok a fost complicată de riscul contaminării în timpul forajului. În schimb, Lacul Subglaciar Whillans, din Antarctica de Vest, a fost forat și eșantionat direct în ianuarie 2013, iar cercetările au confirmat un ecosistem microbian activ. Aceasta dovedește că viața poate exista în anumite medii subglaciare antarctice; nu demonstrează automat că Vostok găzduiește aceeași comunitate sau o viață izolată de milioane de ani.
Nu toate lacurile sunt vechi și stabile: unele sunt rezervoare care se golesc
În ultimii ani, sateliții au schimbat modul în care oamenii de știință privesc apa de sub Antarctica. Ei nu văd apa direct prin gheață de la mare distanță, dar pot măsura variații foarte mici ale înălțimii suprafeței. Dacă un rezervor subglaciar se umple, gheața de deasupra se poate ridica ușor. Când se golește, suprafața poate coborî.
Aceste semnale au arătat că multe lacuri sunt „active”: ele fac parte din sisteme conectate de apă sub presiune. O sinteză publicată în 2024 indica peste 150 de lacuri active în Antarctica, pe baza altimetriei satelitare. Un studiu apărut ulterior, bazat pe un deceniu de observații CryoSat-2, a identificat încă 85 de lacuri active. Aceste cifre se referă la lacuri detectate prin episoade de umplere și golire, nu la totalul tuturor lacurilor subglaciare permanente sau posibile. De aceea, numărul total al „lacurilor de sub Antarctica” depinde de definiția și metoda utilizată.
Un exemplu relevant este Lacul Subglaciar Engelhardt, din Antarctica de Vest. Cercetătorii au documentat o golire începută în iulie 2021, în urma căreia peste 2,3 km³ de apă au fost transferați către cavitatea de sub Platforma de Gheață Ross. Pentru comparație, un kilometru cub înseamnă un miliard de metri cubi de apă. Astfel de episoade arată că apa de la bază poate influența viteza gheții, transportul sedimentelor și condițiile din locul unde ghețarul începe să plutească pe ocean.
| Ce se află sub gheață | Scara de timp dominantă | Ce se poate schimba |
|---|---|---|
| Relief de rocă: munți, văi, bazine | Milioane până la sute de milioane de ani | Foarte lent, prin tectonică și eroziune |
| Calota de gheață de deasupra | Mii până la milioane de ani | Grosimea, întinderea și viteza de curgere |
| Lacuri subglaciare mari, precum Vostok | Foarte vechi ca mediu sub gheață | Schimburi de apă și înghețare/topire la contactul cu gheața |
| Lacuri subglaciare active și canale | Zile, săptămâni, ani sau decenii | Umplere, golire și deplasarea apei spre coastă |
Cum „văd” cercetătorii prin gheață
Nu există o singură tehnologie care să explice Antarctica de dedesubt. Imaginea se construiește prin suprapunerea mai multor măsurători.
- Radarul de penetrare a gheții este transportat de avioane și trimite unde electromagnetice care ajută la estimarea grosimii gheții și la identificarea unor suprafețe netede de apă sau a patului de rocă.
- Altimetria laser și radar din satelit urmărește schimbările de înălțime ale gheții. Este metoda-cheie pentru lacurile active.
- Gravimetria și magnetometria oferă indicii despre structura rocilor și despre bazinele ascunse.
- Seismologia folosește undele produse de cutremure sau de surse controlate pentru a investiga straturile adânci ale Pământului.
- Forajul cu apă caldă poate preleva probe, dar este rar, dificil și supus unor reguli stricte de protecție a mediului pentru a evita contaminarea ecosistemelor izolate.
Faptul că metodele au limite este important pentru cititor. Hărțile subglaciare sunt reconstrucții științifice tot mai precise, nu fotografii perfecte ale continentului fără gheață. De aceea, o nouă hartă poate modifica poziția unui prag stâncos, adâncimea unui bazin sau traseul probabil al apei, chiar dacă Antarctica însăși nu s-a schimbat brusc.
De ce această lume ascunsă contează și pentru oamenii de la mii de kilometri distanță
Răspunsul scurt este că relieful și apa de la baza calotei ajută la controlul curgerii gheții. Apa poate reduce frecarea dintre gheață și patul de rocă, iar schimbările de presiune din sistemul subglaciar pot accelera sau încetini local unele fluxuri de gheață. Când gheața ajunge la coastă, interacțiunea cu oceanul devine un factor major în pierderea de masă.
Asta nu înseamnă că golirea unui singur lac produce, de una singură, o creștere măsurabilă imediat a nivelului mărilor. Înseamnă că aceste procese mici, ascunse, trebuie incluse în imaginea mare a stabilității calotei Antarctice. Pentru o explicație separată despre una dintre particularitățile fizice observate în regiune, poate fi util și materialul InfoBuz despre anomalia gravitațională din Antarctica.
Sub Antarctica nu se află, deci, un singur „mister înghețat”, ci mai multe lumi suprapuse: un continent cu relief vechi, o calotă care răspunde la climă și ocean și un sistem de apă ascunsă care poate fi surprinzător de dinamic. Tocmai această combinație face ca fiecare îmbunătățire a hărții de sub gheață să conteze pentru știință mult dincolo de continentul polar.
Întrebări frecvente
Câte lacuri există sub gheața Antarcticii?
Nu există o singură cifră definitivă, deoarece lacurile sunt identificate prin metode diferite, iar unele sunt temporare sau conectate la rețele de apă. Sunt cunoscute sute de lacuri subglaciare, iar observațiile satelitare au indicat peste 150 de lacuri active, cu alte descoperiri raportate ulterior.
De ce nu îngheață Lacul Vostok?
Gheața groasă izolează termic, căldura geotermală vine din roca de dedesubt, iar presiunea de sub calotă coboară ușor punctul de topire al apei. Împreună, aceste condiții permit apei să rămână lichidă la bază.
Au fost găsite forme de viață sub gheața Antarcticii?
Da, în Lacul Subglaciar Whillans au fost confirmate comunități microbiene după eșantionare directă în 2013. Pentru Lacul Vostok, interpretarea probelor rămâne mai precaută din cauza dificultăților de evitare și evaluare a contaminării.
Pot lacurile subglaciare să influențeze nivelul mării?
Indirect, da. Ele pot modifica presiunea apei de la baza gheții și, local, viteza cu care gheața curge spre ocean. Acest mecanism este unul dintre factorii analizați în modelele de evoluție ale calotei Antarctice.











Discuția cititorilor
Ai o opinie sau o întrebare despre acest articol? Spune-ne ce crezi.
Fii primul care deschide discuția.
Te rugăm să păstrezi un limbaj civilizat și să discuți la subiect. Comentariile spam sunt filtrate automat.